La originea Statului Moldovenesc s-a aflat în partea de sud-est, în megişia Iaşului o mare „Branişte” sau „Oprire Domnească” – alcătuită din păduri oprite a se tăia, din păşuni şi fâneţe care se întindeau din Ungheni până aproape de Drănceni.
Cuvântul „Branişte” vine de la verbul slavon БРАИНТИ – a lupta, a împiedica, a opri, folosit ca un scut de apărare pe timp de război. Pe această Branişte s-au întemeiat în decursul vremurilor, satele din zilele noastre printre care şi satul Gura Bohotin, aşezat pe valea dealurilor Unsu şi capătul sud al Zamoticului, la gura pârâului Gura Bohotin, de unde a şi primit numele.
Datorită exploatării nemiloase a pădurilor şi a bolilor distrugătoare de vieţi omeneşti, satul a progresat încet şi greu, căci în decurs de aproape 80 de ani abia ajunsese la 40 de locuitori. Atâţia găsim pe tabela de parcelare din anul 1864, când s-a făcut dezrobirea şi prima împroprietărire sub domnia lui Vodă Cuza. Odată cu locurile de casă date sătenilor, s-a dat şi pentru biserică un loc de 0,25 ha, dar timp de aproximativ 30 de ani nu s-a putut construi biserica, mai exact până în anul 1894, când s-a pus temelia unei mici biserici din lemn, adusă din satul Ghermăneşti, la stăruinţa locuitorului Iorgu Prăjăscu, proprietarul moşiei Gura Bohotin, rudenie cu episcopul Miclescu, prin căsătorie cu nepoata sa Prohiriţa. În această biserică mică de lemn cu hramul Sfântul Ierarh Spiridon s-a liturghisit până în anul 1927, când satul s-a mărit la un număr de 80 de familii, fiind păstoriţi de preotul Gavril Tiron.
Epitropia parohiei prin procesul verbal 20 din 27 mai 1925 ia hotărârea de a zidi o nouă biserică alături de bisericuţa din lemn, mai mare şi cu zid de piatră. Actul este aprobat de primăria Bohotin şi înaintat spre binecuvântare către Episcopia Huşilor, sub a cărei oblăduire se afla. Au mai trecut 4 ani, timp în care s-au adunat materialele necesare şi prin munca şi strădania credincioşilor, în frunte cu harnicul preot Gheorghe Dumitrescu, a ajuns la finalizarea lucrării.
Odată cu numirea preotului iromonah Nicodim Loznovanu ca slujitor la parohia Gura Bohotin, după trecerea la cele veşnice a preotului Gheorghe Dumitrescu, în ziua de 31 mai 1931, Duminica Pogorârii Duhului Sfânt, s-a sfinţit noul lăcaş de către venerabilul episcop Iacov Antonovici, însoţit de un sobor de preoţi şi diaconi, iar biserica a primit un al doilea tiram alături de „Sfântul Spiridon” şi „Pogorârea Duhului Sfânt”. Trecând la cele veşnice părintele Nicodim Loznovanu, în 1937, este numit ca nou slujitor preotul Marin Bogos, care a înfrumuseţat şi a gospodărit toate cele necesare Bisericii până în anul 1980.
Cutremurele din 1940 şi în special 1977, a lăsat amprenta adânc asupra sfântului lăcaş atât de mult încât, datorită fisurilor adâncite în zidul bisericii, când am fost numit preot paroh în persoana mea, preot Paul Iuşcă, aproape că nu se putea liturghisi.
Din ziua de 14 septembrie 1980, ziua Înălţării Sfintei Cruci, zi în care am fost instalat ca preot paroh, nu am contenit lucrările de consolidare din temelie şi până la acoperiş, pe care l-am învelit cu tablă zidată, iar pe pereţii bisericii am aşezat una dintre cele mai frumoase picturi bizantine în frescă crudă, sperând ca în anul 2006 să finalizăm lucrările.
Totodată în parohia Gura Bohotin s-a făcut casa parohială, cumpărând fosta casă proprietate a părintelui Marin Bogos şi adoptând-o cu toate cele necesare pentru locuirea decentă în ea.
Intenţionăm a construi o casă socială în curtea Bisericii, o parte din documente şi devizele de lucrări fiind aprobate, iar când totul va fi pregătit, vom da curs dorinţelor aşteptate.
Cei care au dat răspuns la strană în calitate de cântăreţi bisericeşti la parohia Gura Bohotin, au fost următorii: Gh. Zgogu, D. Zgogu, Ion Harangea, Neculai Zgogu, Gh. Ailincăi şi Costache Zgogu.
